1 Corinthians 1
1 „Pavel, chemat să fie pus Apostol, în Hristos Iisus – Precum voit-a Dumnezeu – Și fratele Sosten, mereu,
2 Către Biserica pe care, Chiar în Corint, Domnul o are, Către cei care-au fost sortiți Să fie, în Hristos, sfințiți – Chemați, de Dumnezeu, să vie, Ca prin Iisus, sfințiți, să fie – Și către cei cari, ne-ncetat – În orice loc s-ar fi aflat – Caută a chema, anume, Al lui Iisus Hristos Sfânt Nume, Cari Domn ne este tuturor – Nouă și-asemenea, și lor:
3 Pace și har, voiesc, mereu, Să le dea Tatăl, Dumnezeu, Și-al nostru Domn, Hristos Iisus, Care se află-n ceruri, sus!”
4 Neîncetat, lui Dumnezeu, Doar mulțumiri, Îi aduc eu, Pentru-al Său har, cel minunat, Cari, prin Iisus, l-a revărsat, Cu prisosință, peste voi,
5 Fiind îmbogățiți apoi, Cu toții, în orice privință: Și în vorbiri și-n cunoștință.
6 În felu-acesta, ne-ncetat, Mărturisirea ce s-a dat, Despre Hristos, este zidită Și-n al vost’ mijloc, întărită.
7 Așa că, după cum vedeți, Voi, nici o lipsă, nu aveți, De nici un fel de dar, când stați Și, pe Hristos, Îl așteptați.
8 Să știți că El, pân’ la sfârșit, Vă întărește, negreșit, Ca fără vină să fiți voi, Când se va-ntoarce înapoi, Din slăvile cerești – de sus – Al nostru Domn, Hristos Iisus.
9 Căci credincios este, mereu, Al nostru Tată – Dumnezeu – Acela care v-a chemat La părtășie, necurmat, Cu Fiul Său Hristos Iisus, Al nostru Domn. Mereu v-am spus,
10 Și vă îndemn, din nou anume, Ca pentru-al lui Iisus Sfânt Nume, S-aveți un fel doar, de vorbire. Nu vă lăsați conduși de fire, Și nu lăsați ca între voi Să fie dezbinări apoi; Ci vreau să învățați să fiți, În gând și-n simț, mereu uniți.
11 Căci, fraților, eu știu apoi, De la ai Cloei, că la voi, Mai multe certuri s-au iscat.
12 Vă înștiințez că am aflat Că unii au tot spus, mereu, Că „al lui Pavel doar, sunt eu!”, Iar alții, dintre cei de-acolo, Pretind că sunt „ai lui Apolo!”, Sau „ai lui Chifa!”; alți-au spus Că sunt „ai lui Hristos Iisus!”.
13 Hristos a fost oare-mpărțit? Sau fost-a Pavel răstignit, Cumva – vreodată – pentru voi? Sau, botezați, ați fost apoi, În al lui Pavel nume? Eu
14 Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Căci m-a ferit, neîncetat, Și astfel, nu am botezat Pe nimenea, aflat la voi, Ci doar pe Crisp și Gaiu-apoi.
15 De-aceea, nu va mai putea Ca să mai spună nimenea, Precum că botezat-am eu, Pe cineva-n numele meu.
16 Da, știu că am mai botezat, Pe toți cei care s-au aflat, În casa lui Stefana, iar, De alții, nu am știre dar.”
17 „Hristos nu m-a trimis la voi, Ca eu să vă botez apoi, Ci ca să propovăduiesc – Deci, Evanghelia, s-o vestesc. Și nu cu-nțelepciunea care, Izvoare, în vorbire-și are, Ca nu cumva, a lui Hristos Cruce, s-ajungă – ne-ndoios – Zadarnică. S-aveți dar, știre:
18 A crucii propovăduire Pare a fi o nebunie, Pentru cei care au să fie, Pe a pierzaniei cărare; Dar pentru noi – pentru cei care Am rupt-o cu năravul firii Și stăm pe calea mântuirii – Ea este și va fi mereu, Puterea, de la Dumnezeu.
19 Căci este scris: „Eu prăpădesc Înțelepciunea ce-o vădesc Toți înțelepții de la voi, Și am să nimicesc apoi, Priceperea celor știuți Că ar fi oameni pricepuți.”
20 Unde e înțeleptul dar? Unde e cel ce-i cărturar? Sau unde-i vorbărețul, oare, Pe care, acest veac îl are? Înțelepciunea dovedită De lume, nu a fost prostită, Necontenit – vă întreb eu – De către Domnul Dumnezeu?
21 Întrucât, lumea nu putea, Cu-nțelepciunea ce-o avea – Pe Dumnezeul cerului, În toată-nțelepciunea Lui – Să Îl cunoască, Dumnezeu A hotărât că nu e greu Ca să aducă mântuire, La credincioși, printr-o vestire A nebuniei crucii. Iată,
22 Iudeii doar minuni așteaptă, Iar Grecii caută s-adune, Neîncetat, înțelepciune.
23 Dar eu v-am propovăduit Doar pe Hristos Cel răstignit. Pentru Iudei, El se vădește Prilejul care-i poticnește, Iar pentru Neamuri, nebunie Se dovedește ca să fie.
24 Dar pentru cei ce sunt chemați – Printre Iudei sau Greci – aflați Că ea este – se poate spune – Putere și înțelepciune, Cari vine de la Dumnezeu.
25 Căci nebunia Lui, mereu, Mai înțeleaptă se arată, Decât sunt oamenii vreodată, Iar slăbiciunea Lui apare, Decât toți oamenii, mai tare.
26 De pildă, vreau să vă uitați, La voi, cei care-ați fost chemați: În rândul vostru, înțelepți – În felul lumii deci, deștepți – Nu sunt prea mulți; nu-s mulți nici cei Cari sunt puternici, nici acei Cari, din alese neamuri, sânt.
27 Iată că Dumnezeu Cel Sfânt Lucruri nebune, a ales, Prin ele vrând, bine-nțeles, Ca pe acele înțelepte – Care, în lume, sunt deștepte – El să le facă de rușine. A mai găsit că este bine S-aleagă, de pe-acest pământ, Doar lucruri care slabe sânt, Să rușineze-astfel, anume, Pe cele tari, ce sunt în lume.
28 A mai ales lucruri privite Drept josnice, disprețuite, Ba chiar și lucruri ce nu sânt, Spre-a nimici, de pe pământ, Pe cele care-s în ființă,
29 Pentru a nu fi cu putință Ca să se laude, cumva, Față de Domnul, cineva.
30 Iar voi, prin Tatăl Cel de Sus, Sunteți dar, în Hristos Iisus. El e făcut, de Dumnezeu, Să fie, pentru noi, mereu, Înțelepciune și sfințire, Să fie și neprihănire, Și-asemeni – pentru fiecare – Să fie și răscumpărare,
31 Pentru că, după cum s-a zis Și, în Scripturi, se află scris, „Cel ce se laudă, să știe, În Domnul, lauda să-i fie”.